Proiecție de film
artISt: parcurs.ideal | eveniment de lansare instalație video și platformă online
Proiectul artISt: parcurs.ideal derulat de Asociația ColectivA Cluj împreună cu compania franceză parteneră Nageurs de Nuit propune radiografierea pieței de muncă din domeniul artistic printr-o serie de modalități de explorare și documentare a parcursului artistic pe care tinerii absolvenți de teatru din România l-ar putea avea pornind de la studiile universitare necesare activității în domeniul teatral.
Totul a început în anul 2010 cu filmul documentar realizat de Roxane Borgna, bazat pe o serie de interviuri cu 10 proaspăt absolvenți ai Facultății de Teatru din Iași. În 2023, Roxane a revenit în România și a realizat 9 noi interviuri cu subiecții primului film, de data aceasta filmând în București, Iași, Timișoara și Cluj-Napoca.
Instalație video și platformă online ArtISt: parcurs.ideal
Abordarea curatorială a instalației video urmărește redescoperirea unor personaje care și-au exprimat viziunile și dorințele pentru viitor în 2010, fiind purtători ai unui adevăr obiectiv – actori, regizori sau cântăreți, artiști în recalificare. Ea dezvăluie elementele realității fiecăruia, realități observate și organizate. Instalația va urmări și descoperirea locurilor în care „regăsim” acești artiști – în teatru, cu echipa în turneu, un grup de teatru de improvizație într-un bar, artistul în curs de reprofesionalizare în mediul rural, demostrând astfel varietatea de posibilități de dezvoltare a unei persoane. Platforma online centralizează și pune în oglindă cele două parcursuri ale fiecărui artist, cel din 2010 față în față cu cel din 2023.
Coproducători: Nageurs de Nuit și Asociația ColectivA
Parteneri: Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș–Bolyai, Cluj-Napoca (FTF), Institutul Cultural Francez, Liceul de Artă Ion Vidu Timișoara, Universitatea Națională de Arte George Enescu Iași (UNAGE), Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC)
Spații partenere: Casa Tranzit (Cluj), Centrul Replika (București), Teatrul Basca (Timișoara)
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.
Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.