Workshop
De la prima sa apariție în grafică militantă din secolul al XIX-lea și până în prezent, reprezentarea piramidală a sistemului capitalist a fost reinterpretată în numeroase moduri în arta modernă și contemporană. Imaginea, creată inițial în scopuri educaționale și de propagandă, evidențiază interdependențele structurale și, în același timp, consolidează identitatea revoluționară a majorității muncitoare de la baza structurii împotriva capitalului care domină la vârf. La nivelurile intermediare se află autoritățile, care dețin monopolul de putere, prin care țin sub control masele muncitoare și diferitele instituții culturale, care ascund relațiile economice și de putere prin intermediul ideologiilor. Cu toate acestea, contextul istoric al imaginii inițiale s-a schimbat, iar structura a suferit transformări. În timp ce puterea productivă a economiei și a tehnologiei se dezvoltă, nedreptățile sociale sunt în creștere. Granițele dintre cei privilegiați și marea majoritate nu mai sunt legibile și nu mai pot fi eliminate în numele unei clase sociale universale. Am interiorizat structura prin producția culturală individuală, operăm cu ea în construcția noastră de sine și în organizarea vieții noastre. În acest atelier vom explora diferite forme ale invizibilității, vom încerca să le combinăm într-un sistem și să construim un monument din aceasta.
Workshop-ul va avea loc în atelierul de tâmplărie al proiectului Made in Pata-Rât. Prima zi a atelierului va începe cu o scurtă prezentare de istoria artei, urmată de o colectare de materiale – vom lucra din ceea ce avem: mobilier aruncat, obiecte industriale. În a doua zi vom asambla construcția noastră. Instalația temporară va fi inaugurată în cadrul unei ceremonii publice în Piața Muzeului.
Workshop leader: Szilárd Miklós
Foto: stânga – Piramida sistemului capitalist, 1901; dreapta – Csaba Nemes, Structuri înghețate, 2015.
Înscriere: forms.gle/1jDRFk7CqmshL1qy8